Sunt bani pentru pensii și salarii! De la 1 iulie pensiile vor fi majorate așa cum s-a angajat PSD în campania electorală!

Preşedintele României a avut în ultima perioadă o serie de declarații extrem de agresive, culminând cu declarația de marţi, 22.05.2018, conform căreia Executivul nu ar mai avea bani pentru pensii şi salarii până la finalul anului, punând astfel la îndoială capacitatea statului de a plăti pensiile și salariile din România. Totuși, există informații oficiale conform ...

Mediul academic din România ne onorează

Am asistat cu toţii, săptămâna aceasta la dezbaterile privind moțiunea simplă, moțiune depusă de cei 37 senatori aparținând grupurilor parlamentare PNL și USR și respinsă în ședința de plen de luni, 14.05.2018 cu 71 de voturi împotrivă, 35 pentru şi zero abţineri. Personal, consider că lipsa de responsabilitate de care dau dovadă membrii opoziției, prin eticheta ...