Congresul extraordinar PSD – „120 de ani de social-democraţie în România”

joi, aprilie 18, 2013 0 Niciun tag Permalink 0

Aproximativ 5.000 de delegaţi din întreaga ţară se vor reuni, vineri şi sâmbătă 19-20 aprilie 2013, la Bucureşti, în Congresul extraordinar al Partidului Social Democrat, principalul punct pe ordinea de zi fiind alegerea unei noi conduceri a formaţiunii, până la scrutinul din 2016, precum şi modificarea Statutului PSD.

Evenimentul va avea loc sub genericul „120 de ani de social-democraţie în România”. 

Congresul este precedat de dezbateri pe ateliere organizate vineri dimineaţă de Departamentele PSD pe modelul „guvernului din umbră”, la acestea urmând să fie prezenţi miniştri de resort, dar este aşteptat şi premierul Victor Ponta.

Înaintea Congresului PSD, care se va desfăşura la Sala Palatului, va avea loc Consiliul Naţional al partidului.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, ar urma să fie reconfirmat în fruntea formaţiunii. Şi-a înscris candidatura la funcţia de preşedinte al PSD şi Andrei Alexandru, membru al organizaţiei sector 2 a partidului, fost consilier al lui Nicolae Văcăroiu, care a mai candidat pentru această funcţie şi la Congresul din 2010.

Congresul PSD va desemna opt vicepreşedinţi pentru viitoarele regiuni de dezvoltare şi va stabili opt vicepreşedinţi la nivel naţional. Cinci locuri în viitorul Birou Permanent Naţional aparţin Organizaţiei de femei a partidului.

Se va adopta, cel mai probabil, înfiinţarea funcţiei de preşedinte executiv, funcţie pentru care ar urma să candideze vicepremierul Liviu Dragnea. În urma modificării statutului în cadrul Congresului PSD, secretarul general al PSD va fi numit şi validat de Comitetul Executiv, la propunerea preşedintelui PSD. Cel mai vehiculat nume pentru această funcţie este deputatul Andrei Dolineaschi, preşedinte al Organizaţiei PSD Botoşani. Fostul preşedinte Ion Iliescu va rămâne preşedinte de onoare al PSD, iar pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al partidului – deţinută până în 20 iunie anul trecut de fostul premier Adrian Năstase – nu se vor organiza alegeri.

Năstase este unul dintre invitaţii speciali ai Congresului PSD. Preşedintele filialei PSD Bucureşti, Ecaterina Andronescu, declara recent că fostul prim-ministru va veni la congres, invitat de liderul formaţiunii, ca şi ceilalţi foşti preşedinţi ai Partidului Social Democrat. „Va veni la congres pentru că domnul Ponta i-a invitat pe toţi foştii preşedinţi ai PSD. O să fie şi domnii Gherman şi Iliescu, Năstase şi Geoană. Toţi vor fi pe scenă la congres”, afirma Andronescu, citată de presa centrală.

Sunt invitaţi ai Congresului PSD reprezentanţi ai socialiştilor europeni, ai Internaţionalei Socialiste, precum şi preşedinţi sau reprezentanţi ai partidelor parlamentare, cu excepţia Partidului Democrat Liberal. În cea de a doua zi de congres, sâmbătă, la reuniune ar urma să participe şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Cele cinci candidate pentru posturile alocate Organizaţiei de femei a PSD sunt Ecaterina Andronescu, Rovana Plumb, Corina Creţu, Lia Olguţa Vasilescu şi Gabriela Firea.

Vicepreşedinţii la nivel naţional vor fi aleşi de toţi delegaţii, urmând a fi validaţi în funcţie de numărul de voturi cumulate.

Între cei care doresc să candideze la o funcţie de vicepreşedinte PSD se află: Dan Nica, Nicolae Bănicioiu, Constantin Niţă, Titus Corlăţean, Dan Şova, Marian Vanghelie, Marian Oprişan, Constantin Nicolescu, Gheorghe Bunea Stancu, Silvian Ciupercă, Ion Câlea, Eugen Bejinariu, Ion Călinoiu, Paul Stănescu.

Vicepreşedinţii pe regiuni vor fi votaţi doar de delegaţii care reprezintă regiunea respectivă.

Pentru regiunea Bucureşti-Ilfov favorit este primarul sectorului 3, Robert Negoiţă. La funcţia de vicepreşedinte al regiunii Sud-Vest vor candida preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, şi preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu.

La regiunea de Sud-Est funcţia de vicepreşedinte este disputată de preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, şi de primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală.

Pentru regiunea Sud-Muntenia vor candida preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, şi preşedintele CJ Ialomiţa, Silvian Ciupercă. Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, intenţionează să candideze pentru o funcţie de vicepreşedinte PSD la nivel naţional, dar şi pentru funcţia de vicepreşedinte la regiunea Centru, unde ar mai candida ministrul Apărării, Mircea Duşa, şi preşedintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea.

În celelalte regiuni există câte un singur candidat. Astfel, în regiunea Nord-Est candidat este primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, iar pentru regiunea Nord-Vest – Ioan Rus. În regiunea Vest, aspirant la o funcţie de vicepreşedinte regional este preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, care ar putea fi contracandidat de deputatul Ion Mocioalcă.

Congresul PSD urmează să adopte şi o rezoluţie privind fuziunea cu UNPR. La începutul acestei săptămâni, Victor Ponta declara că fuziunea celor două partide se va realiza, dar aceasta nu mai este o chestiune de urgenţă, atât timp cât există grupuri parlamentare comune.

PSD a avut, de la înfiinţare şi până în prezent, şase preşedinţi: Ion Iliescu (aprilie 1990 – iulie 1990; ianuarie 1997 – decembrie 2000), Petre Roman (iulie 1990 – martie 1992), Oliviu Gherman (iunie 1992 – ianuarie 1997), Adrian Năstase (decembrie 2000 – aprilie 2005), Mircea Geoană (aprilie 2005 – 20 februarie 2010) şi Victor Ponta (21 februarie 2010 – prezent).

Sursa AGERPRES

Niciun comentariu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *