Liviu Pop: Este nevoie de un act normativ care să dispună că salariile de bază ale personalului bugetar nu mai pot fi modificate după apariţia Legii nr. 124/2014.

interpelare 1Senatorul PSD Liviu Pop a adresat luni, 5 septembrie, o interpelare premierului Dacian Cioloș cu privire la necesitatea adoptării unui act normativ, care să dispună în mod imperativ că, salariile de bază ale personalului bugetar nu mai pot fi modificate după apariţia Legii nr. 124/2014.

“Consider că se impune adoptarea unui act normativ, care să dispună în mod imperativ că, salariile de bază ale personalului bugetar nu mai pot fi modificate după apariţia Legii nr. 124/2014 deoarece, în mod neconstituţional, Camera de Conturi consideră că, prevederile Legii nr. 124/2014 se aplică numai pentru trecut si procedează, chiar după apariţia legii, la imputarea drepturilor de natură salarială acordate nelegal (in opinia nefondată a unor auditori), înainte de apariţia legii”, spune Liviu Pop.

Totodată, senatatorul PSD i-a prezentat premierului Dacian Cioloș situaţia acordării unor stimulente acordate personalului din Aparatul de Specialitate al Primarului Municipiului Baia Mare, care au fost emise în cursul anului 2010, în baza art. 227 a Codului Procedură fiscală, prin mai multe dispoziţii ale primarului, în funcţie de contribuţia fiecăruia la administrarea creanţelor fiscale.

“Conform art. 14 din Legea nr. 285/2010, aceste stimulente au fost incluse în salariile de bază, începând cu 01.01.2011. În cursul anilor 2011-2012, au fost efectuate controale de către Camera de Conturi Maramureş, cu incidenţă directă asupra modului de constituire şi repartizare a stimulentelor, cât şi asupra legalităţii introducerii acestora în salariul de bază, nefiind constatate nelegalităţi, raportat la calculul salariilor de bază acordate personalului.

Deşi, practica Curţii de Conturi în anul 2011 a evidenţiat faptul că de aceste stimulente beneficiază tot personalul din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului fără discriminări (exemplificăm cu soluţionarea unor contestaţii favorabile U.A.T. Râmnicu Vâlcea şi U.A.T. Galaţi), începând cu anul 2013 şi până în prezent, Camera de Conturi Maramureş a efectuat controale, în urma cărora a dispus recuperarea acestor sume de la personalul angajat, care nu era încadrat la compartimentele care încasează impozite şi taxe”, a arătat senatorul PSD Liviu Pop.

Senatorul PSD consideră că prin aceste controale, Camera de Conturi Maramureş a încălcat propriul regulament, care interzice reauditarea conturilor deja audidate, dacă a trecut mai mult de 1 an, de la ultimul control efectuat.

Potrivit lui Liviu Pop, astfel de controale s-au efectuat la Primările din Cavnic şi Şomcuta Mare, în afara celor efectuate la U.A.T. Baia Mare.

“Aşadar, după intrarea în vigoare a Legii nr. 124/2014, Camera de Conturi a efectuat un control, în cursul lunii iulie 2015, în urma căruia, ignorând dispoziţiile Legii nr. 124/2014, care exonerează de la plată drepturile de natură salarială constatate de Camerele de Conturi, ca fiind acordate necuvenit, a dispus aceleaşi măsuri identice celor constatate înainte de apariţia legii, prin decizia nr.23/2015”, a explicat senatorul Liviu Pop.

Niciun comentariu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *