Repausul săptămânal al salariaților este de 48 de ore consecutive și se acordă, de regulă, sâmbăta și duminica. Propunerea legislativă, adoptată de Camera Deputaților  

Camera Deputaților a adoptat săptămâna trecută o modificare la Codul muncii prin care se face o clarificare referitoare la repausul săptămânal la care au dreptul salariații.

Astfel, propunerea legislativă, inițiată de senatorii PSD Liviu Pop și Petru Frătean, privind modificarea art.137, alin. 1 a Codului Muncii – Legea 53/2003 prin care se are în vedere eliminarea interpretărilor prin care relaţia angajat-angajator ar putea fi dezechilibrată în favoarea celui din urmă, a fost votată cu 295 de voturi “pentru” și 4 “abțineri”.

Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat în luna februarie, însă Camera Deputaților este decizională în acest caz.

Prin proiect se propune înlocuirea prevederii că „repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica” cu cea că „repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica”.

Potrivit senatorului Liviu Pop,  forma propusă este mult mai concisă și nu lasă loc interpretărilor.

“Legislația din România cuprinde prevederi referitoare la reglementarea timpului de lucru, a timpului de odihnă. Astfel, în conținutul Codului Muncii se face referire la faptul că perioada de repaus reprezintă orice perioadă care nu este timp de muncă. Din păcate, de multe ori, angajatorul, ajutat de ambiguitatea regăsită în textul reglementărilor legale, profită de neștiința angajatului lăsându-i acestuia din urmă impresia că are foarte multe obligații și foarte puține drepturi, în speță, dreptul la repaus săptămânal”, se arată în expunerea de motive.

 

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2015/cd043_15.pdf

 

Niciun comentariu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *